Închide meniul

Rezilienţa şi complianţa la tratament



Alături de motivaţie, speranţa reuşitei este cea care oferă energia pentru schimbare, pentru luptă, pentru progres. Mai mult, ea are rol de reglare emoţională în acele momente în care totul pare potrivnic. Studiile arată că optimismul poate prezice complianţa la tratament şi rezilienţa, acestea fiind la rândul lor corelate cu rata de succes a tratamentului. Complianţa este aderenţa la tratament de către pacient, respectarea indicaţiilor medicului pe toată durata tratamentului. Este necesară nu doar încrederea în medic, ci şi în potenţialul tratamentului în sine, iar nivelul de optimism influenţează acest proces. Rezilienţa este definită ca fiind capacitatea unei persoane de a-şi reveni în urma unor situaţii de viaţă copleşitoare. Revenirea în luptă în ciuda adversităţilor necesită crearea unei perspective pozitive, funcţionale şi o bună gestionare a stresului.

Aşadar, este foarte important ca în procesul tratării bolii să ţineţi cont de nivelul de stres şi anxietate, de reglarea emoţională şi starea de bine şi de comportamentele sănătoase pe care este nevoie să vi le însuşiţi în vederea vindecării. Acestea vor influenţa măsura în care veţi urma tratamentul în mod corect şi modul în care vă veţi reveni după episoadele cu adevărat dificile. Sunteţi puse într-o situaţie nouă, aşadar va trebui să vă însuşiţi noi atitudini, comportamente şi convingeri. Cu deschidere şi suport veţi reuşi! De la consiliere individuală şi până la terapie de grup, de la meditaţie până la programe de lucru, veţi găsi acele soluţii care vi se potrivesc. Complianța și reziliența sunt buni predictori ai ratei de succes al tratamentului. Pentru creșterea nivelului acestora este important să vă transmiteți mesajele potrivite.

Aşadar care sunt gândurile negative de înlăturat şi cum le puteţi întoarce în avantajul dvs.?

Catastrofizarea (Este groaznic, nu voi ieşi din situaţia aceasta) – aceasta este o convingere iraţională care transmite că lucrurile sunt cu mult mai rele decât în realitate. Sigur că un diagnostic de cancer este unul cu adevărat copleşitor, însă nu reprezintă o catastrofă în sine, întrucât există metode de tratament şi de creştere a calităţii vieţii. Catastrofizarea rezultă în crearea unui scenariu de coşmar, scenariu care poate dicta comportamente şi atitudini disfuncţionale, astfel făcând ca procesul de vindecare să fie unul sinuos şi copleşitor, iar atunci când mintea primeşte mesajul că nu există scăpare, complianţa la tratament este puţin probabilă. Ceea ce poate ajuta este ca în momentul în care astfel de gânduri apar, să le opriţi şirul şi să vă angajaţi în exerciţii de respiraţie pentru calmarea corpului şi a minţii şi pentru a vă concentra pe etapele tratamentului indicat de medic.

Suprageneralizarea (Totul este trist) – această convingere iraţională constă în aplicarea unui eveniment specific la întreaga viaţă. În viaţă apar evenimente neplăcute, iar cancerul de sân este un episod deosebit de dificil pentru orice femeie. Cu toate astea, cancerul nu pune stăpânire pe toate aspectele vieţii, astfel că pentru a reveni din nou şi din nou în luptă este nevoie ca suprageneralizarea să fie înlocuită de convingerea că, deşi acest aspect al vieţii dvs. este unul neplăcut, valoarea dvs. ca persoană şi realizările nu pot fi alterate. Da, diagnosticul de cancer este unul trist, dar căutați ca în fiecare moment întunecat să vă găsiți ancora potrivită, astfel încât rezilienţa să fie crescută. Puteţi face faţă acestui gând notându-vă motivele pe care le aveţi pentru a fi recunoscătoare şi pentru a păstra speranţa.

Negarea emoţiilor – fuga de emoţii transmite mesajul că situaţia este cu adevărat una căreia nu îi puteţi face faţă. Este firesc să aveţi momente în care tristeţea şi teama să devină copleşitoare şi să credeţi că pierdeţi controlul. Pentru a relua controlul asupra vieţii şi a trăirilor dvs. este important să simţiţi emoţiile şi să le identificaţi astfel încât să vă transmiteţi mesajul că aveţi capacitatea de a gestiona situaţia, permiţându-vă să fiţi şi vulnerabilă şi puternică în acelaşi timp. A urma indicaţiile terapeutice şi a rămâne conştiente că oricând puteţi reveni cu forţe proaspete necesită o bună relaţie cu emoţiile proprii.

Neasumarea – neasumarea este similară cu negarea şi reprezintă o formă de refuz a situaţiei neplăcute, de evitare a responsabilităţii schimbării. Speranţa că totul va trece de la sine, că într-o zi totul va fi ca înainte invalidează eforturile de a vă adapta la situaţia actuală. Este importantă conştientizarea faptului că lucrurile s-au schimbat şi realizarea unui plan de acţiune în vederea asumarii noilor comportamente necesare urmării tratamentului şi vindecării. Vă puteţi stabili noi obiective realiste şi realizabile în contextul dat, astfel încât să vă puteţi asuma procesul tratamentului.