Închide meniul

Cancerul de sân


Cancerul de sân este cea mai răspândită formă de cancer la femei și când afirmăm acest lucru ne bazăm pe cifre. La nivel mondial sunt diagnosticate aproximativ 2,26 milioane de cazuri noi, în fiecare an. Mai mult, anual peste 680.000 de femei decedează în urma bolii. Pe scurt, la fiecare 15 de secunde o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, iar la fiecare 5 minute, mai mult de opt femei mor de cancer de sân.

Mai multe tipuri de cancer mamar

Când citiți sau auziți de cancerul de sân, trebuie să știți că există mai multe tipuri de cancer care pot fi clasificate în funcţie de proteinele (cunoscute și sub numele de receptori) de pe suprafaţa celulelor canceroase. Aceste proteine joacă un rol important în dezvoltarea tumorii, semnalând celulelor să crească şi să se dividă. De ce v-ar ajuta să știți de ce tip de cancer suferiți? Pentru că vă ajută să luați decizii în cunoștință de cauză, privind abordările de tratament propuse de medici.
Cunoaşterea tipului de cancer de sân este importantă pentru că deşi unele tratamente, cum sunt intervenţiile chirurgicale şi radioterapia, pot fi similare indiferent de tipul de cancer de sân, tratamentele medicamentoase precum chimioterapia, terapia hormonală şi terapiile ţintite sunt diferite. În plus, veți fi la curent cu evoluția probabilă a bolii, în funcție de tipul de cancer pe care îl aveți.
Fiecare tip de cancer de sân este identificat prin prezenţa sau absenţa a trei receptori pe suprafaţa celulelor: receptorul de estrogen, receptorul de progesteron şi receptorul pentru factorul uman de creştere epidermică 2 (HER2). În momentul în care vi se comunică diagnosticul, medicul vă poate spune dacă tumora este pozitivă sau negativă pentru unul sau mai mulţi receptori.

    Iată tipurile de cancer mamar de care puteți auzi:
  • Cancerul de sân pozitiv pentru receptori hormonali;
  • Cancerul mamar HER2 pozitiv;
  • Cancer mamar triplu negativ;

Cancerul mamar pozitiv pentru receptori de hormoni este cel mai răspândit tip de cancer de sân, fiind întâlnit în aproximativ 80% din cazuri. Acesta este considerat pozitiv pentru receptorii hormonali atunci când celulele tumorii produc cantităţi anormale de receptori de hormoni, estrogen şi/sau progesteron, aceşti hormoni fiind cei care indică celulelor să crească şi să se dividă. Prezenţa a prea mulţi receptori pe suprafaţa unei celule poate conduce la creşterea necontrolată şi formarea unei tumori. Un astfel de tip de cancer se tratează prin medicaţie, denumită terapie hormonală, care blochează activitatea receptorilor de estrogen şi/sau progesteron sau care reduce nivelul hormonilor.
Cancerul de sân HER2 pozitiv reprezintă aproximativ 20% din toate cancerele mamare. Acest tip de cancer de sân, caracterizat de celule care supraproduc proteina HER2, poate fi deosebit de agresiv. Netratat, are un progres mai rapid şi şanse mai puţine de supravieţuire în comparaţie cu o formă HER2 negativă (adică dacă celulele canceroase sunt acoperite cu cantităţi normale de proteină HER2). În prezent, există tratamente care ţintesc în mod specific HER2, blocând semnalele care cauzează creşterea şi multiplicarea celulelor.
Cancerul mamar triplu negativ este o formă mai rară de cancer mamar, întâlnită în 10-20% din cazuri. Acest tip de cancer de sân nu are receptori de estrogen şi progesteron şi nu produce un exces de proteină HER2. Mecanismele care conduc la dezvoltarea acestei forme de cancer sunt prin urmare puţin cunoscute, ceea ce îngreunează foarte mult tratamentul. Deşi pacientele pot răspunde la chimioterapie, în general opţiunile de tratament sunt limitate şi prognosticul este adesea negativ. De asemea este de luat în calcul și imunoterapia ca opțiune de tratament.

Cancerul de sân, diagnosticat şi tratat în funcţie de „stadiu”

Atunci când primiți diagnosticul, vi se spune și „stadiul” cancerului. Acesta indică dimensiunea şi răspândirea tumorii (dacă este cazul). Stadiul este important pentru că îi ajută pe oncologi să decidă cel mai bun plan de tratament pentru o pacientă. În general, cu cât cancerul este mai avansat, cu atât este mai greu de tratat şi cu atât prognosticul este mai prost. 61% dintre paciente sunt diagnosticate cu cancer de sân în stadiu incipient, înainte de răspândire în afara sânului. Atunci când este tratat în acest stadiu, cancerul mamar poate fi vindecat. Abordarea unui cancer mamar incipient este una cuprinzătoare şi poate include tratament înainte şi după intervenţia chirurgicală pentru extirparea celulelor canceroase şi împiedicarea recidivei. Din păcate, pentru unele paciente diagnosticarea iniţială se face deja într-un stadiu avansat sau după tratarea unui cancer incipient atunci când acesta recidivează sau se înrăutăţeşte. 32% dintre paciente sunt diagnosticate cu cancer de sân avansat la nivel local, iar 6% dintre paciente sunt diagnosticate cu cancer de sân local avansat sau metastatic. La pacientele la care cancerul s-a răspândit şi la alte părţi ale corpului, cum ar fi creierul sau ficatul, vindecarea are din păcate șanse minime de reușită. Scopul tratării pacientelor cu un stadiu avansat de cancer este prelungirea vieţii atât cât este posibil, menţinând o stare cât mai bună prin gestionarea simptomelor şi tratarea efectelor secundare.

Diagnosticarea şi tratarea cancerului mamar într-un stadiu incipient, înainte să se răspândească, poate oferi cea mai bună şansă de vindecare.