Glosar privind cancerul mamar: ajutor pentru traducerea limbajului complicat al cancerului mamar
Terminologia aferentă cancerului mamar poate fi dificil de înțeles. Acest glosar de termeni cuprinde o serie de explicații succinte ale câtorva dintre cei mai utilizați termeni și expresii din limbajul complicat al cancerului mamar.
Ablație preventivă
Extirpare (totală sau parțială) a unui organ, în scop preventiv.
Alkil sulfaţii
Componente bioactive conținute de usturoi, cu rol în protejarea organismului împotriva celulelor maligne
Anticorpi monoclonali (în eng: mAbs - Monoclonal antibodies).
Medicamente realizate cu ajutorul unor celule vii în laborator. Atunci când sunt utilizate pentru tratarea cancerului, acestea sunt concepute să țintească anumite celule canceroase (astfel evitând celulele sănătoase) prin recunoașterea proteinelor specifice de la suprafața lor. mAbs sunt medicamente, dezvoltate și produse prin procese foarte complexe.
Bilateral
Care afectează ambele părți ale corpului; de exemplu, o mastectomie bilaterală reprezintă îndepărtarea ambilor sâni.
Biopsie
Procedură care presupune prelevarea unei mici mostre de țesut în vederea examinării la microscop. Biopsia este singura procedură de diagnostic de certitudine a unei zone suspectate. Totodată, în situația unui proces oncologic, biopsia poate stabili tipul cancerului mamar. Aflați mai multe informații despre tipurile de cancer mamar.
Click aici pentru a citi articolul
Calitatea vieții (în eng: QoL – Quality of life)
QoL este o unitate de măsură cuprinzătoare a sănătății unei persoane, care include aspecte fizice, funcționale, sociale și emoționale.
Cancer mamar avansat local
Cancerul mamar avansat local reprezintă extinderea bolii local în zona sânului, la nivelul pielii, perete toracic sau ganglioni.
Cancer mamar avansat (în eng: aBC – Advanced breast cancer)
Termen utilizat pentru a descrie cancerul mamar secundar/metastatic, respectiv situația în care cancerul se extinde la alte părți ale corpului, precum oase, ficat, plămâni și creier. Scopul tratamentului în cazul aBC este de a-i ajuta pe pacienți să aibă o viață cât mai lungă, menținând calitatea vieții cât de mult posibil. Aflați mai multe informații despre aBC.
Click aici pentru a citi articolul
Cancer mamar incipient (în eng: eBC – Early breast cancer)
Cancer mamar care nu s-a extins dincolo de țesutul adipos al sânului. Tratarea cancerului mamar incipient poate oferi cele mai bune șanse de evoluție. Aflați mai multe informații despre cancerul mamar incipient.
Click aici pentru a citi articolul
Cancer mamar HER2 pozitiv
Cancer mamar caracterizat prin prezența unui număr mare de receptori HER2 pe suprafața celulei canceroase. Acest tip de cancer poate fi mai agresiv și este asociat cu rezultate terapeutice mai slabe. Aflați mai multe informații despre cancerul mamar HER2 pozitiv
Click aici pentru a citi articolul
Cancer mamar pozitiv pentru receptor hormonal (RH)
Cancerele mamare sunt considerate RH pozitive când celulele tumorale produc cantități anormale de receptori ai hormonilor estrogen și/sau progesteron.
Carcinogeneză – procesul de apariție și dezvoltare a unui tip de cancer, pornind de la o celulă care se dezvoltă anarhic.
Carcinom ductal in situ – un cancer în interiorul ductelor mamare care rămâne delimitat în localizarea de origine şi nu a invadat ţesuturile învecinate şi nici nu a condus la metastaze în afara localizării sale.
Carcinom lobular in situ – un cancer în interiorul lobulului mamar care rămâne delimitat în localizarea de origine şi nu a invadat ţesuturile învecinate şi nici nu a condus la metastaze în afara localizării sale.
Chimioterapie
Chimioterapia reprezintă o clasă de tratamente oncologice care distrug celulele canceroase. Poate fi administrată independent sau în combinație cu alte tratamente. Aflați mai multe informații despre tipurile de tratamente pentru cancerul mamar.
Click aici pentru a citi articolul
Conjugați anticorp-medicament (în eng. ADC - Antibody-drug conjugates)
Medicamente oncologice care combină chimioterapia cu un medicament țintit care distinge celulele canceroase de alte celule pentru a le distruge. Aceasta poate presupune mai puține efecte secundare neplăcute asociate cu chimioterapia tradițională.
Criteriu de evaluare (în eng. endpoint)
În studiile clinice, se referă la un eveniment sau un rezultat care poate fi măsurat pentru a determina dacă terapia studiată este eficientă împotriva cancerului.
Evenimente adverse (EA)
Efecte secundare; schimbări nedorite ale stării de sănătate în urma administrării unui tratament.
Evidare ganglionară inadecvată – în anumite cazuri, în cancerul de sân, este recomandată pe lângă mastectomie și extirparea ganglionilor limfatici de la nivelul axilei, care au fost afectați de celulele maligne. Evidarea ganglionară inadecvată definește situația în care, din diverse motive, în timpul operației nu au fost scoși toți ganglionii limfatici afectați.
Ganglioni limfatici
Ganglionii limfatici sunt organe de mici dimensiuni, care se găsesc în tot corpul și care fac parte din sistemul limfatic. Aceștia acționează ca niște filtre și depistează infecțiile, având astfel un rol important în funcția imunitară.
Glucosinolaţii – sunt compuși vegetali cu rol deosebit în limitarea migrării celulelor maligne spre alte organe.
HER2 – Este un receptor care se găsește pe suprafața tuturor celulelor. În cancerul de sân HER2-pozitiv denotă faptul există prea mulți receptori de HER2 pe suprafața celulelor canceroase.
Inflamaţie – o reacţie imună la nivelul sânului. Semnele clinice sunt umflare, dureri, sensibilitate, roşeaţă şi/sau senzaţie de căldură. Patologii pot observa la analiză globule albe inflamatorii. Infecţia ţesutului mamar poate fi cauzată de bacterii şi prin urmare se tratează cu antibiotice.
In situ – din latină, „în loc”. O tumoră care rămâne într-o zonă delimitată, adică nu este invazivă.
Intravenos (IV)
Metodă de administrare a unui medicament direct într-o venă.
Îngrijire paliativă
Îngrijirea paliativă are drept scop îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de o boală gravă sau care pune viața în pericol, precum cancerul. Scopul îngrijirii paliative este de a ameliora simptomele și efectele secundare asociate bolii sau tratamentului specific.
Latissimus dorsi – fragment de țesut prelevat din dorsalul mare, un mușchi situat la nivelul spatelui, pentru realizarea reconstrucției mamare după operația de mastectomie.
Limfa – lichid transparent, care circulă prin organism, prin intermediul spațiilor intercelulare, a vaselor și a ganglionilor limfatici, cu scopul de a asigura schimbul de substanțe între sânge și celule. Aceasta transportă substanțele nutritive în sânge și preia toxinele rezultate din arderile celulare.
Limfedem – o boală cronică ce constă în umflarea anormală a țesuturilor superficiale ale membrelor, ca rezultat al unor afecțiuni ale vaselor limfatice ce duc la incapacitatea sistemului limfatic de a drena lichidele din țesuturi.
Lobul – un lob mic sau o subdiviziune a acestuia.
Lumpectomie - Operație de conservare a sânului.
Intervenția chirurgicală reprezintă o componentă a unei abordări de tratament cuprinzătoare pentru cancerul mamar. Operația de conservare a sânului presupune îndepărtarea unei părți a sânului în care a fost depistat canceru,l ceea ce reprezintă o opțiune pentru anumite femei cu cancer mamar incipient.
Mamografie - examen radiologic al sânilor, care permite depistarea leziunilor precanceroase de dimensiuni mici nedecelabile prin palpare.
Mastectomie
Intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea sânului în totalitate.
Metastază - răspândirea unei tumori din localizarea sa iniţială (de ex. de la sân) către alte părţi din organism. Cele mai des întâlnite localizări pentru apariţia metastazelor cancerului de sân sunt oasele, plămânii şi ficatul.
Proprioceptiv - Care primește stimuli de la țesuturile din organism, îndeosebi mușchi și tendoane.
Rată de răspuns global (în eng: ORR – Overall response rate)
Criteriu utilizat în studiile clinice pentru a stabili dacă tratamentul funcționează. ORR se referă la proporția pacienților ale căror tumori s-au micșorat conform unor parametri predefiniți într-un interval de timp prestabilit.
Rată de supraviețuire globală (în eng: OS – Overall survival)
Criteriu utilizat în studiile clinice pentru a stabili dacă tratamentul funcționează. OS reprezintă durata de timp în care o persoană cu cancer supraviețuiește după începerea tratamentului.
Rată de supraviețuire fără semne de boală (în eng: DFS – Disease free survival)
Criteriu (endpoint) utilizat în studiile clinice pentru a stabili dacă un anumit tratament funcționează. Supraviețuirea fără semne de boală reprezintă intervalul de timp de la momentul randomizării (includere în studiu clinic) pana la apariţia recurenţei tumorii sau deces.
Răspuns patologic complet (în eng: pCR – Pathological complete response)
Criteriu utilizat în studiile clinice pentru cancerul mamar incipient pentru a stabili dacă un anumit tratament funcționează. pCR se obține atunci când la momentul intervenției chirurgicale nu se mai detectează țesut tumoral la nivelul sânului afectat sau la nivelul sânului afectat și ganglionilor limfatici locali. pCR poate fi evaluat mai rapid decât criteriile tradiționale, precum rata de supraviețuire fără semne de boală (DFS).
Receptori
Diferite proteine de la suprafața celulelor care declanșează anumite reacții la nivel celular și joacă un rol important în dezvoltarea tumorii. Există tratamente care țintesc acești receptori, inhibându-le acțiunea și stopând dezvoltarea cancerului.
Sectorectomie – excizia unui sector al sânului.
Stații ganglionare – filtre în care sunt grupați ganglionii limfatici, unde sunt oprite microorganismele cu potenţial patogen.
Substanţa de contrast – o substanţă specială utilizată pentru evidenţierea ţesuturilor şi organelor care nu ar fi vizibile altfel.
Supraviețuire fără semne de boală invazivă (în eng: iDFS – Invasive disease-free survival)
Criteriu utilizat în studiile clinice pentru a stabili dacă un anumit tratament funcționează. Supraviețuirea fără semne de boală invazivă reprezintă intervalul de timp de la momentul randomizării (includere în studiu clinic) până la apariţia recurenţei tumorii invazive sau deces. Poate fi o estimare mai precisă a efectului unui tratament asupra bolii comparativ cu DFS.
Supraviețuirea fără progresia bolii (PFS)
Reprezintă intervalul de timp de la momentul randomizării (includere în studiu clinic) până la progresia bolii sau deces.
Terapie adjuvantă
Tratament administrat pacienților cu cancer mamar incipient după intervenția chirurgicală cu scopul de a elimina complet orice celule canceroase reziduale și de a reduce riscul de recidivă a cancerului.
Terapie de primă linie (1L)
Tratament inițial administrat după diagnosticarea bolii. În cazul în care cancerul este diagnosticat într-un stadiu avansat, pot fi necesare tratamente suplimentare, cunoscute ca terapii de a doua linie (2L) și a treia linie (3L), dacă tratamentul 1L nu mai funcționează.
Terapie de a doua linie (2L)
Tratament administrat când tratamentul inițial (terapia de primă linie) nu funcționează sau nu mai este eficient. Scopul terapiei 2L este de a-i ajuta pe pacienți să aibă o viață mai lungă, menținând în același timp calitatea vieții cât de mult posibil.
Terapie neoadjuvantă
Tratament administrat anumitor pacienți cu cancer mamar incipient înainte de intervenția chirurgicală cu scopul de a reduce dimensiunile tumorii și astfel permite facilitarea procedurii chirurgicale, precum și un rezultat potențial mai bun. Terapia neoadjuvantă și intervenția chirurgicală sunt urmate de terapia adjuvantă pentru eliminarea celulelor canceroase reziduale și pentru a preveni recidivarea bolii.
TNBC-Cancer mamar triplu negativ
TNBC este un tip de cancer mamar care nu prezintă receptori de estrogen și progesteron și nu exprimă în exces proteina HER2. Prin urmare, mecanismele care generează acest tip de cancer sunt în mare parte necunoscute, ceea ce îl face dificil de tratat.
TNM – definește sistemul de stadializare folosit de medici. T = abreviere pentru tumoră, N = abreviere pentru nodul, iar M = abreviere pentru metastază. Sistemul utilizează trei criterii în descrierea bolii, respectiv evaluarea existenței tumorii primare, evaluarea invaziei metastatice a nodulilor limfatici regionali și evaluarea prezenței sau absenței metastazelor la distanță.
Tratament subcutanat
Tratamentul subcutanat este injectat în stratul de țesut dintre piele și mușchi.