Cum îți construiești relația cu medicul curant
Relația medic-pacient în contextul diagnosticării unui cancer de sân este extrem de importantă pentru acceptarea bolii și obținerea cooperării pacientei în procesul de tratament și recuperare medicală. De aceea, această relație trebuie bazată pe comunicare, înțelegere, empatie și respect reciproc.
„Atitudinea față de boală a pacientei este direct proporțională cu modul în care medicul comunică cu aceasta și îi explică etapele procesului terapeutic pe înțelesul său. Pentru a forma o relație cu medicul curant, primul pas este de a purta o discuție din care să reiasă experiențele anterioare ale pacientei cu sistemul și tratamentele medicale, istoricul familial și atitudinea față de boală. Ulterior, medicul o ghidează pe parcursul procesului de tratament, explicându-i ce urmează să se întâmple, ce efecte secundare sau reacții neașteptate poate avea organismul, astfel încât să obțină cooperarea acesteia și să-i scadă gradul de anxietate. De obicei, anxietatea este provocată de un eveniment neprevăzut, pe care pacienta nu știe cum să-l gestioneze. Nu în ultimul rând, empatia și compasiunea nu trebuie să lipsească din relația celor doi, iar respectul pentru medicul curant și actul medical trebuie să fie întotdeauna primul pas către o relație sănătoasă. Toate acestea vor contribui la creșterea optimismului pacientei, la o atitudine pozitivă față de finalitatea tratamentului și la creșterea sistemului imunitar și, deci, a șanselor de reușită”, a declarat Yolanda Crețescu, psiholog clinician, Happy Minds.
După diagnosticarea cu un cancer de sân, o echipă de specialiști se va ocupa de tratamentul și recuperarea dumneavoastră: un medic oncolog, un chirurg oncolog, un radioterapeut și o asistentă medicală. De asemenea, este important să luați legătura ulterior și cu un psiholog, un nutriționist, un chirurg plastician și un fizioterapeut. Toate aceste persoane vor lucra împreună pentru a găsi soluția de tratament optimă pentru dumneavoastră și pentru a vă asigura vindecarea sau tratarea cancerului de sân. În acest sens, cea mai bună îngrijire medicală depinde de cât de bine comunicați cu medicii care au grijă de dumneavostră. Iată câteva sfaturi pentru a vă forma o relație cu medicul curant:
1. Discutați liber despre îngrijorările dumneavoastră și nu omiteți nicio informație pe
care v-o solicită acesta.
2. Notați, înregistrați sau rugați un membru al familiei să vă asiste la discuția cu
medicul pentru a vă asigura că rețineți toate sfaturile medicale esențiale în
vindecarea dumneavoastră.
3. Dacă nu înțelegeți anumiți termeni medicali, cereți-i medicului sau specialistului
cu care dialogați să vi-i explice pe înțelesul dumneavostră.
4. Dacă aveți neclarități pe durata tratamentului, notați-le și asigurați-vă că veți
întreba medicul la următoarea vizită.
5. Solicitați informații despre efectele secundare ale tratamentului și raportați-le de
fiecare dacă când acestea au loc, deoarece pot furniza date importante despre
răspunsul organismului la tratament.
6. Nu vă sfiiți să solicitați și a doua opinie medicală, dacă veți considera că este
necesar. Informați-vă medicul că ați decis să faceți acest lucru, asigurându-l că îi
veți aduce la cunoștință rezultatul discuțiilor.
7. Dacă simțiți că medicul nu vă acordă suficient timp și atenție pentru explicarea
aspectelor ce țin de boală și tratament, semnalați-i acest lucru. Este dreptul
dumneavoastră, ca pacient, să fiți informat.
Așadar, căutați în medicii care vă tratează, aliați în lupta cu boala și puneți bazele
unei comunicări sănătoase și a unei relații sincere. Multe paciente diagnosticate cu
un cancer de sân au descoperit ulterior adevărați prieteni în membrii echipei
medicale, cărora le datorează atât sănătatea, cât și optimismul și echilibrul pe care
îl au după confruntarea cu boala.